Gestionarea conflictelor în cuplul cu copil

Este destul de dificilă oricum gestionarea conflictelor în cuplu, însă atunci când există și martori, mai ales copii, poate deveni cu atât mai dificilă. Supărarea dată de comportamentul partenerului se poate combina cu sentimentul de vinovăție că trebuie să supunem și copilul la atmosfera tensionată care se formează. Sau ne vine să renunțăm la nevoile noastre, doar ca să fie armonie în casă, dar atunci acumulăm frustrare și ne facem rău nou înșine. Sau uneori vedem negru în fața ochilor și implicăm și copilul în conflict, ori încercând să facem o alianță cu el, ori folosindu-l ca paravan, sau monedă de schimb în negociere sau, mai rău, ajungem să ne vărsăm supărarea pe el, devenind agresivi. Oricum ar fi, nu pare foarte bine pentru nimeni. Hai să vedem în continuare totuși ce am putea face.

Să evităm să ne certăm de față cu copilul?

Da și nu. Contează despre ce conflict este vorba.

A. Dacă ne simțim sentimentele rănite și ne exprimăm tristețea iar partenerul nostru nu înțelege la început ce s-a întâmplat, dar apoi înțelege și empatizează cu noi, atunci da, e util să îi dăm și copilului un exemplu de exprimare sănătoasă a emoțiilor și modalitate de a gestiona neînțelegerile atunci când apar. Pe modelul: neînțelegere – pauză – înțelegere.

B. Dar dacă ne simțim sentimentele rănite și reacționăm violent cu multe reproșuri, partenerul intră în defensivă și începe și el cu reproșuri și limbaj violent, atunci nu. Copilul se poate speria foarte tare dacă ne vede făcând asta. E ca și când ai sta liniștit la un grătar și dintr-o dată câinii prietenilor tăi încep să se bată, să se latre îngrozitor, să se muște. E normal să te sperii foarte tare. Să fii îngrijorat și pentru ei, și pentru siguranța ta.

Și atunci ce să faci? Să nu-ți mai exprimi sentimentele de furie?

Nu, orice sentiment e valid și merită exprimat. Totuși, e bine să învățăm să îl exprimăm pe situația care s-a creat, nu pe partener ca om. Să integrăm ideea că fiecare a făcut tot ce a putut mai bine, ce a crezut de cuviință. Dacă nu a făcut bine e ok să îi arătăm asta, dar să ne referim la comportament, nu la persoană. “Mă enervează de mor când te dezbraci și lași lucrurile peste tot!” vs. “Mă enervezi de mor, că ești în halul ăsta de dezordonat și neatent!”. Prima dată ne referim la situație și comportament, a doua oară la persoană și identitatea ei (o etichetăm). Sau “Mi se pare că te porți fără empatie cu mine acum/ când nu mă întrebi cum mi-a fost ziua, etc” vs. “Mi se pare că ești super ne-empatic!”, la fel.

Și astfel ne exprimăm și furia, care este un sentiment valid, care ne arată unde ne-au fost încălcate granițele și ce nevoi avem, dându-ne energia să cerem ce ne dorim.

E la fel de adevărat și că nu putem face asta mereu. Dacă o persoană are un comportament repetat, în mintea noastră se crează o identitate a ei. Dacă cineva face mereu glume și comentarii misogine, o să credem despre el că este misogin. Și ce facem atunci când în mintea noastră am etichetat persoana iubită în mod negativ? Că e dezordonat, neatent, ne-empatic, misogin, etc? Atunci nu este în regulă deloc și e semn că avem nevoie să vorbim serios despre asta. Nici o relație nu se poate baza pe neîncredere, care apare automat atunci când asociem negativ identitatea celeilalte persoane. E ca și când fundația unei case este fisurată – se poate prăbuși întreaga construcție.

Așa că, hai să vedem ce reguli putem adopta, pentru o mai bună gestionare a conflictelor în cuplu, mai ales atunci când avem un copil:

  1. E ok să ne exprimăm orice emoție de față cu copilul, mai puțin furia care duce la violență
  2. E ok să ne exprimăm furia, dacă vorbim strict de comportamentul celuilalt, nu de persoana lui
  3. Dacă ne auzim că gândim sau spunem lucruri negative legate de persoana celuilalt, atunci avem nevoie să ne oprim și să programăm o discuție serioasă pe acea temă. Este nevoie să luăm o pauză și să vorbim cu altcineva, sau să scriem tot ce simțim, ca să ne exprimăm totuși furia, dar nu către celălalt, ca să nu se ajungă la violență.

Ca lucrurile de mai sus să funcționeze este nevoie ca ambii parteneri să fie de acord cu ele, că sunt în interesul superior al copiilor, dar și a relației lor și să facă tot posibilul să le aplice.

Îi explicăm copilului ce s-a întâmplat?

Da. Folosind un limbaj adaptat vârstei lui, este foarte important să explicăm frumos copilului ce s-a întâmplat, după ce ne-am liniștit și împăcat. E foarte important să nu facem asta înainte să ne fi împăcat, pentru că altfel e posibil să îl vorbim fără să vrem de rău pe celălalt, sau să vorbim pe un ton agresiv. Dar, după ce ne liniștim și împăcăm este important să îi explicăm ce s-a întâmplat, ca să nu rămână cumva cu o impresie greșită – de exemplu că el ar fi de vină.

Exemplu: “noi ne-am supărat puțin dragul meu, că eu am obosit să pun mereu la spălat și ea să nu pună niciodată, să uite sau să ignore chestia asta, am simțit ca și când m-ar fi ignorat pe mine. Dar acum am vorbit și ne-am înțeles, de fapt ea credea că e ok să mă ocup eu de asta și ea de altele, dar eu voiam să facem amândoi de toate. Acum am vorbit și am stabilit cum ne organizăm mai bine, e ok.”

Ce nu facem așadar niciodată? Interzis ⛔

  1. Nu ne vărsăm furia pe copil, fiind violenți cu el
  2. Nu folosim copilul – nu ne aliem cu el, nu-l băgăm la mijloc, nu îl folosim la paravan, monedă de schimb, nu îl punem pe el să vorbească cu celălalt să îl convingă de ceva, etc.
  3. Nu îl facem martor al violenței dintre noi, bazată pe etichetări negative

Ce facem în schimb? Recomandat ✅

  1. Ne exprimăm emoțiile cu referire la comportamentul celuilalt, nu la persoana lui
  2. Verificăm dacă avem asocieri negative legate de persoana lui, între credințele noastre
  3. Dacă da, stabilim o întâlnire în care să vorbim serios despre această problemă, fiindcă ea poate genera multe conflicte, violente.
  4. Explicăm după ce ne-am liniștit și împăcat copilului ce s-a întâmplat, asigurându-ne că a înțeles că nu e vina lui și nici responsabilitatea lui să repare ceva

Despre cum se organizează și conduce o discuție serioasă – într-un articol viitor.

Până atunci, dacă ai nevoie, te aștept cu programarea unei ședințe!

Tulburare de opoziționism sau apărare legitimă?

În DSM 5, versiunea curentă a “Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders”, regăsim această tulburare:

Oppositional Defiant Disorder (ODD), sau, în română: Tulburarea de comportament opoziționist/ Tulburarea de opoziție-sfidare sau Tulburarea Opoziționismului Provocator, așa cum o mai găsim tradusă. Ea este descrisă în astfel:

A. Un model de stare de spirit furioasă/iritabilă, comportament argumentativ/sfidător sau răzbunare care durează cel puțin 6 luni, evidențiat de cel puțin patru simptome din următoarele categorii și manifestat în timpul interacțiunii cu cel puțin o persoană care nu este o rudă:

– Dispoziție furioasă/iritabilă
– Adesea își pierde cumpătul
– Este adesea sensibil sau ușor de enervat
– Este adesea furios și revoltat
– Comportament argumentativ/sfidător
– Se ceartă adesea cu figuri de autoritate sau, pentru copii și adolescenți, cu adulții
– Adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze solicitărilor din partea autorităților sau regulilor
– Adesea îi enervează în mod deliberat pe alții
– Adesea îi învinovățește pe ceilalți pentru greșelile sau comportamentul său
– A fost răutăcios sau răzbunător de cel puțin două ori în ultimele 6 luni.
Diagnosticul se stabilește în funcție de vârstă:
* Pentru copiii mai mici de 5 ani, comportamentul ar trebui să apară în majoritatea zilelor pe o perioadă de cel puțin 6 luni, dacă nu se specifică altfel.
* Pentru persoanele de 5 ani sau mai mult, comportamentul ar trebui să apară cel puțin o dată pe săptămână timp de cel puțin 6 luni.
B. Perturbarea comportamentului este asociată cu suferința individului sau altora în contextul său social imediat (de exemplu, familie, grup de colegi, colegi de muncă) sau are un impact negativ asupra activității sociale, educaționale, ocupaționale sau în alte domenii importante de funcționare.

Sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519712/table/ch3.t14/

Ce părere aveți?

În primul rând hai să vedem: ce înțelegem prin tulburare? Înțelegem un comportament inadecvat situației, sau inadecvat față de o anumită “normalitate”, definită ca o stare a lucrurilor care îți este favorabilă. De exemplu, o “tulburare alimentară” se referă la un set de comportamente care duc la probleme cu greutatea, care pot să îți scadă calitatea vieții sau sănătatea. Sau “tulburarea obsesiv-compulsivă” poate presupune gânduri intruzive, repetate, sau necesitatea de a face anumite acțiuni de verificare (când cineva se întoarce de multe ori acasă să verifice dacă a închis gazul). De fiecare dată însă, se pune întrebarea de ce?

Cum a apărut și ce rol are setul de comportamente pe care le avem, definite ca “tulburare”?

De exemplu, poate în copilărie persoanele cu tulburări alimentare au fost foarte stresate să mănânce, sau dimpotrivă criticate constant că mănâncă prea mult. Și atunci nu și-au mai urmat senzația naturală de foame trecând peste ea: ori mâncând prea mult, ori prea puțin. Și apoi, când au devenit adulți au continuat acel comportament, sau l-au inversat. Oricum, au rămas la o extremă, pentru că doar așa se pot simți valoroși. Sau poate au integrat critica celorlalți care a devenit critică de sine și mâncarea a devenit coping la stres. Oricum ar fi, există explicații și de acolo căi spre echilibrare.

Sau, în cazul comportamentului obsesiv-compulsiv putem să căutăm să vedem când a apărut, ce îl accentuează, cu ce îl asociem, etc. Acțiunile de verificare au de obicei legătură cu nevoia de control, sau siguranță, nevoi care poate ne-au fost foarte puțin sau deloc împlinite în copilărie, sau și în prezent. Gândurile intruzive sunt poate gânduri pe care nu le acceptăm, despre care nu am putut vorbi cu nimeni sau nu am fost înțeleși. Și tot așa.

La fel și în cazul “Tulburării de comportament opoziționist” – ce se întâmplă acolo? Cum a apărut acest comportament? Și, mai ales, este el o tulburare sau un răspuns absolut normal de fapt, în fața unui abuz?

Pentru că atunci când avem un profesor sau un șef abuziv, care se poartă agresiv cu noi, răspunsul firesc este să fim furioși, să punem limite, să spunem ce ne doare, că ne doare, etc. Și, dacă primim și mai multă lipsă de înțelegere și invalidare, de genul ” ești tu prea sensibil, eu doar glumeam…”/ “nu știi de glumă…”/ “ce te ataci așa că doar am zis, nu am dat cu parul…”, etc, putem deveni și noi agresivi, sau pasiv-agresivi, dacă ne aflăm într-o relație la care nu putem renunța (de exemplu, nu putem renunța la acea școală sau loc de muncă).

De asemenea, problema este că această tulburare poate fi diagnosticată greșit în cazul copiilor care reacționează în felurile descrise mai sus față de părinți. Este specificat în DSM că acest comportament se referă la alte persoane în afară de rude, dar acest lucru este de multe ori trecut cu vederea:

Sursa: https://childmind.org/article/what-is-odd-oppositional-defiant-disorder/

Și ce se întâmplă în cazul în care există părinți abuzivi, lipsiți de empatie, care stresează copilul foarte mult, sau profesori, frați mai mari, alte figuri de autoritate similare?

Ei bine, pot primi medicație, dacă au ghinionul de a da peste niște psihiatri neprofesioniști:

Sursa: https://www.medicalnewstoday.com/articles/treatment-for-oppositional-defiance-disorder#psychotherapy

Există totuși și cazuri în care avem de-a face într-adevăr cu o tulburare de comportament? Posibil, dacă este vorba de un copil care a fost crescut fără educația generozității, empatiei față de cei din jur, căruia nu i s-a pus nicio limită sănătoasă sau care a fost foarte agresat, încât a învățat, prin imitație, să fie și el agresor (bully). Și atunci da, avem nevoie să vedem ce se întâmplă acolo, însă nu aș recomanda niciodată medicație în cazul copiilor, ci o pauză de la activitățile declanșatoare (școală) și multă terapie pentru părinți. Pentru că, de multe ori, comportamentul lor are sens și vine doar ca răspuns la un mediu ostil. Sau există o nepotrivire între ADHD-ul lor și modul de predare de la școală de pildă, care este de multe ori ableist (discriminator pentru copiii care învață diferit). Un copil cu ADHD poate să se concentreze mult mai bine de exemplu dacă se mișcă, decât dacă e forțat să stea nemișcat.

Sper că ai găsit acest articol util și dacă ai întrebări le poți lăsa în comentarii sau să programezi o ședință de terapie!

Rezoluția de an nou

Suntem în pragul unui nou an, un nou început. Este acel moment din an în care energiile noastre sunt la cote înalte și niciun obstacol nu pare să stea în calea visurilor noastre. Așa a apărut tradiția ca în primele zile din ianuarie să ne planificăm o rezoluție pentru anul nou.

Rezoluțiile pentru noul an sunt obiective sau schimbări pe care ne propunem să le atingem în anul următor. De exemplu, o rezoluție ar putea fi să începem să facem exerciții fizice în mod regulat, să ne îmbunătățim dieta sau să ne îndeplinim mai bine responsabilitățile profesionale.

Cu toate că rezoluțiile pot fi o modalitate excelentă de a ne stabili obiective și de a ne urmări progresul, ele pot fi, de asemenea, dificil de respectat pe termen lung. Iată câteva sugestii pentru a vă ajuta să vă respectați rezoluțiile pe termen lung:

  1. Fiți realiști: nu vă fixați obiective prea ambițioase, ci alegeți ceva pe care să-l puteți atinge într-un mod realist.
  2. Faceți-vă un plan: stabiliți pași concreți pentru a vă atinge obiectivul și creați un plan de acțiune pentru a vă asigura că îl respectați.
  3. Găsiți un partener de încurajare: având un partener care să vă susțină și să vă încurajeze poate face ca respectarea rezoluțiilor să fie mai ușoară.
  4. Fiți flexibili: nu vă învinovățiți dacă nu reușiți să respectați rezoluțiile întotdeauna. În loc să renunțați, încercați să vă adaptați planul și să vă continuați eforturile.
  5. Apreciați progresul: nu vă concentrați doar pe rezultatele finale, ci luați în considerare și progresul pe care l-ați făcut. Acest lucru vă poate motiva să continuați să respectați rezoluțiile.

Vă urez ca anul nou să vă aducă cât mai aproape de îndeplinirea rezoluțiilor voastre și mai ales mulțumire sufletească pentru ceea ce veți reuși!

Psih. Luminița Codrescu & AI Assistant

Cum să te pregătești pentru… orice

Poate că după Sărbători bucătăria ta arată așa…

Nu-i nimic!

Pasul 1: Îmbracă-te în ceva elegant, în care te simți bine și aranjează-te, dă-te cu parfum, să simți că urmează un eveniment fain:)

Pasul 2: Pune muzica preferată, tare

Pasul 3: Scoate toate vasele din chiuvetă și așează-le pe categorii: farfurii la farfurii, tacâmuri la tacâmuri, cratițe la cratițe, etc. (pe dulap sau în mașina de spălat vase)

Pasul 4: Curăță foarte bine chiuveta, să fie lună

Pasul 5: Începe să speli vasele (sau dă drumul la mașină), câte o categorie pe rând, mai întâi farfuriile, apoi cratițele și tigăile, apoi tacâmurile, cănile și paharele. Începe și termină cu ce e mai ușor.

Gata, toate sclipesc acum! Iar tu te simți bine cu tine, ai făcut mișcare și ordine în viața ta. Bucătăria e mai curată, ordonată și ai reușit să faci ce ți-ai propus.

Așa e și cu majoritatea situațiilor față de care simți anxietate. Și e normal să simți anxietate. Pentru că ceva din tine a decis că situația cu care te confrunți reprezintă, într-un fel sau altul, un pericol. Fie că urmează o întâlnire care are potențialul de a ieși prost, un task la care e posibil să greșești, o treabă care te face să simți că pierzi timpul (dar pe care e nevoie să o faci), una la care simți că nu te descurci, etc.

E ca și când ai fi un cavaler și ar urma să mergi la o luptă. E normal să simți anxietate dacă ești în pijama, cu părul vâlvoi și fără o strategie militară.

Dar, dacă te pregătești, dacă-ți iei armura, mai multe arme și poate chiar aliați, altfel pleci la luptă.

Când e vorba de curățenie, aliații pot fi produsele de curățenie, iar strategia militară faptul că ataci vasele pe categorii. Divide et impera.

Când e vorba de un interviu, aliații tăi sunt informațiile despre companie, răspunsurile la întrebările care știi că se pun de obicei, întrebările pe care și tu le poți pune.

Când e vorba de un proiect îți poți pregăti terenul de luptă: un birou mult mai liber, armele: instrumente de scris și strategia militară: pașii pe care îi vei urma.

Și așa cu toate.

Cum te vei pregăti următoarea dată când vei face ceva care-ți provoacă anxietate?

Georgiana Codrescu,

Consilier pentru dezvoltare personală

Programări: 0727235888

Cum să prețuim valoarea muncii noastre

Există multe feluri de a munci și tot atâtea atitudini față de muncă. Putem să ne comparăm cu alții sau nu, să minimizăm sau să exagerăm rezultatele pe care le avem, să fim mândri de noi sau nu, dar, ce ar fi cel mai important: să fim realiști și buni cu noi. De ce? Pentru a avea măsura corectă a lucrurilor și a ne crește stima de sine, esențială pentru sănătatea noastră fizică și psihică, emoțională, pentru relații mai bune cu cei din jur și realizări mai mari. Și mai multe.

Avem mai jos câteva adevăruri la care vă invităm să meditați:

  • Munca ta presupune un efort, punerea la bătaie a cunoștințelor și abilităților pe care le ai, acumulate în timp și cu o investiție de resurse și timp din viața ta. Adică nu doar primele două – să nu uităm de celelalte.
  • Munca ta este la fel de valoroasă ca și a altora, indiferent care e domeniul tău de activitate, atâta timp cât este unul legal. Există o stigma, o discriminare a unor meserii, care sunt văzute inferioare, fără nicio bază. Atâta timp cât ceea ce faci ajută pe altcineva și mai plătești și taxe, munca ta e valoroasă. Modul în care au fost stabilite salariile pentru fiecare tip de muncă nu este unul transparent sau ușor de înțeles, dar e important de remarcat că salariul nu reflectă valoarea muncii. El a fost stabilit pe alte criterii:

The salary range is determined by market pay rates, established through market pay studies, for people doing similar work in similar industries in the same region of the country.

Pay rates and salary ranges are also set up by individual employers and recognize the level of education, knowledge, skill, and experience needed to perform each job.

Sursa


Here are a few other factors that determine your pay:

  • Organization’s Reputation
  • Supply and Demand of Talent
  • Experience and Education
  • Performance
  • Cost of Living

Sursa


When a lot of people can do the same job, the wage for that job is pushed down (because more people can supply their labor). When it takes special skills or education to do a job, wages are pushed up, because fewer people can supply their labor. On the demand side, employers are willing to pay more for an employee that can make them more money.

Sursa


Astfel, faptul că lucrezi în management, curățenie, construcții, artă sau sport nu spune nimic despre VALOAREA muncii tale – toate sunt la fel de valoroase. Salariul reflectă în principal doar cererea și oferta. Cu toții avem nevoie de administratori, curățenie, clădiri, filme sau să ne menținem sănătoși, de oameni care iau decizii și de executanți.

Cu toții suntem rotițe în același mecanism, unii fără alții nu prea putem funcționa. Sau gândește-te așa: dacă salariul ar reflecta valoarea muncii: ce zici de munca voluntarilor, care nu sunt plătiți deloc – este munca lor mai puțin valoroasa?

  • E important să îți sărbătorești reușitele pentru o stimă ta de sine sănătoasă. Reușitele mari, dar și cele mici merită sărbătorite, pentru ca amintirea lor să rămână întipărită în memoria noastră afectivă și să ne ofere un model despre care sunt lucrurile pe care vrem să le împlinim în continuare, ceea ce ne va modela capacitatea de selecție și decizie în acest sens, aducându-ne și reziliență, pentru a face față situațiilor grele, fiindcă vom ști în acele momente că am avut și reușite.

Reziliența este definită frecvent drept capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile.

Sursa

Self-esteem is built by demonstrating real ability and achievement in areas of our lives that matter to us. If you pride yourself on being a good cook, throw more dinner parties. If you’re a good runner, sign up for races and train for them. In short, figure out your core competencies and find opportunities and careers that accentuate them.

Sursa

Și, în final, dacă tot te bucuri acum de munca ta și ești mândru, verifică și dacă ești plătit corespunzător pentru ea. Meriți 🙂 https://www.paylab.ro/informatii-calculator-salarii

Succes