Autismul este definit mai ales prin efectele comportamentale observabile direct si care frapează oamenii “normali”.
La o investigaţie computerizată efectuată asupra creierului persoanelor autiste se observă însă o creştere a numărului sinapselor. Aceasta se datorează hiperactivităţii unei proteine ce dereglează procesul normal de reducere a sinapselor în timpul dezvoltării. Din această cauză, persoana autistă este extrem de sensibilă de invazia stimulilor pe care nu îi poate categoriza prin abstracţie. Excesul de informaţie vizuală poate fi derutant şi copleşitor. Autistul caută să se retragă în lumea lui interioară.
Autistul evită contactul uman, fizic, cel social, legat de exprimarea emoţiilor şi de limbaj, îşi ordonează singur percepţiile executând mişcări repetitive, obsesive.
Abilităţile native ale autistului vin tocmai din acest mod special de a percepe şi prelucra stimulii vizuali. Societatea poate beneficia de contribuţia lor deosebită în arte vizuale sau ştiinţe aplicate.
Autismul poate fi privit până la urmă doar ca o denumire pentru un creier structurat altfel şi de care lumea are nevoie.
Esenţial în dezvoltarea şi integrarea copiilor cu autism este perseverenţa cu care vor fi antrenaţi 1:1 în perioada preşcolară, de către specialişti care să le înţeleagă modul diferit şi special de gândire şi să le cultive punctul forte, gândirea în imagini.
Să o ascultam pe Temple Grandin, autistă si in acelasi timp om de stiinta, vorbind despre ce ar trebui sa faca familiile care au copii care sufera de autism – sau mai bine zis sufera din cauza autismului, poate pentru ca societatea si familia nu stiu cum sa se comporte corect cu ei.
Recomand de asemenea si filmul biografic Temple Grandin, care este mentionat in acest material excelent prezentat de TED.