Cultura motocicletelor – o recenzie pe două roţi

Daca te-ai suit vreodată pe motocicletă, probabil ai avut un motiv oarecare. Dar dacă ai ajuns să faci şcoală, să iei permisul, să îţi alegi, dupa îndelungi tatonări şi controverse un anume model, potrivit numai tie, atunci se poate spune că niste resorturi intime ţi s-au trezit la viaţă.

Probabil de aceea citeşti exact aceste rânduri acum şi te întrebi despre ce este vorba în cartea de studii sociologice Cultura Motocicletelor, scrisă de Gabriel Jderu.

Pentru a scrie această carte, Gabriel Jderu a folosit instrumentele meseriei sale de sociolog şi beneficiile grantului alocat acestei cercetări şi, lucru mai preţios decât orele petrecute în biblioteci şi pe Internet, a călărit motocicleta. A călătorit cu diferite grupuri moto. A trait efectiv pe pielea sa emoţiile, provocările, neajunsurile şi recompensele vieţii de grup. Cum s-ar spune, a avut informaţii dinăuntru, la prima mână. A facut de asemenea şi un curs de mecanică moto, care l-a apropiat şi mai tare de obiectul pasiunii şi studiului său.

Capitolele dedicate istoriei locale (socialiste) a acestui vehicul special şi al tehnologiei în continuă evoluţie, care duce la modificări atât în relaţia om-maşină cât şi în relaţiile interumane, sunt bogate în informaţii adunate din diverse surse şi colorate cu întâmplări şi exemple reale.

 

În al treilea capitol, perspectiva psihologică îşi dă întâlnire cu cea sociologică, pentru a defini trei etape distincte din transformarea identitară a unui om în motociclist.

La începuturi, a depăşi cu stoicism şi tenacitate acea perioadă în care te tăvăleşti pe jos în numeroase rânduri, a accepta furia, frustrarea, durerea, ruşinea şi frica, işi pun pecetea intr-un anume fel pe sufletul tau. Pe viaţă. Devii un fel de cyborg, un om a carui completare este motocicleta.

Acesta este acel prim stadiu evidenţiat de sociologul Gabriel Jderu. Stadiul afinităţii: atunci când, în ciuda dificultăţilor, îţi păstrezi, agăţându-te de ea, pasiunea, şi mergi inainte.

Îmi amintesc experienţa mea personală, când eram începătoare şi îi întrebam pe cei experimentaţi: la câti kilometri nu mai eşti începător şi devii sigur pe tine? Şi căutam să adun kilometru cu kilometru ca să ajung la acel prag miraculos. Cumva în această luptă transformatoare cu mine şi în acelaşi timp cu “fiara” de sub mine, procesul de acomodare s-a produs în cele din urma, iar victoria pe care am resimţit-o cand am atins pragul stabilit de kilometri, a fost acel declic care m-a umplut de mândrie. Acum, abia, mă simţeam motociclistă.

Faza afilierii, aceea de a se integra şi a aparţine unei comunităţi cu un specific şi reguli aparte, poate face ca individul să acţioneze total diferit de cum este el de obicei, şi îl face capabil să îşi subordoneze “foarte uşor interesul său personal în favoarea interesului colectiv. Aceasta este o aptiudine contrarie naturii sale, de care omul nu devine capabil decât atunci când face parte dintr-o mulţime.” (Gustave Le Bon, Psihologia mulţimilor)

Gabriel Jderu a văzut transformările pe care acest ansamblu de fiare cu personalitate le produce în triada corp, minte, suflet. Felul cum treptat, pe nesimţite, se insinuează sub piele, devenind o componenta a sinelui, cum, indiferent de vârstă sau de actul de a avea în proprietate o motocicleta, motociclistul îşi asumă şi îşi arogă această identitate până la moarte.

Etapa aceasta, nedelimitată artificial de vreun criteriu, este cea în care omul semnifică relaţia sa cu motocicleta, cu grupul de apartenenţă şi, cel mai important, cu sine însuşi.

Trăirea mersului pe motocicletă, acolo unde nu există nici regrete şi nici teamă, căci nu există nici trecut şi nici viitor, ci doar un prezent acut, perceput cu o acuitate senzorială deplină, îşi găseşte o pertinentă analiză în cartea pe care v-o recomand cu drag să o citiţi.

Cultura motocicletelor – studii de sociologia moto-mobilităţii, Gabriel Jderu, Ed. Tritonic, 2014.