Multe persoane au dificultăţi nu atât în a purta o conversaţie interesantă, ci mai curând în a crede despre ele că pot ajunge la acest deziderat, cu puţin efort şi deschidere.

Să avem o conversaţie decentă este ceva ce majoritatea dintre noi ne imaginăm că putem face fără nici o problemă – şi cu siguranţă fără a gândi prea mult. Doar a conversa se întamplă în mod natural, nu-i aşa?

În realitate, conversaţiile cu adevărat bune se întâmplă foarte rar; în mare parte pentru că societatea perpetuează mitul romantic cum că a şti să vorbim cu alte persoane este ceva înnăscut, mai degrabă decât o artă care are nevoie de puţină planificare şi câteva abilităţi. Acceptăm, pe bună dreptate, că improvizaţia totală în pregătirea unui fel nou de mâncare va conduce probabil la rezultate mediocre; dar nu aratăm nici precauţie nici modestie atunci când vine vorba despre a conversa chiar despre mâncarea ce tocmai a fost gătită. Descoperirea de a te afla într-o conversaţie bună poate fi la fel de întâmplătoare şi aleatoare ca descoperirea unui obiectiv frumos într-un oraş străin, pe timp de noapte –şi realizarea că nu vei mai şti sigur cum să te întorci acolo în timpul zilei.

Dorinţa de a purta conversaţii mai bune ar trebui să înceapă cu întrebarea: pentru ce este bună o conversaţie?.

Conversaţiile au două funcţii de bază: confirmare şi clarificare.

Faţă de ce ni se spune că este viaţa, există o mare cantitate de informaţie necunoscută despre cine suntem noi cu adevărat. Nu dezvăluim prea mult din ceea ce simţim, de teamă că vom fi umiliţi sau vom provoca panică sau supărări nejustificate. Invidia noastră faţă de colegi, dezamăgirile în dragoste, adevaratele sentimente faţă de familiile noastre, obiceiurile noastre jenante sau temerile meschine, visurile noastre sălbatice … puţine dintre aceste “normalităţi tăcute” au şansa de a fi discutate; până ne aflăm într-o conversaţie bună, prin care se înţelege o conversaţie care – artistic, fără lascivitate sau judecată – reuşeşte să confirme acceptabilitatea fundamentală a emoţiilor şi ideilor până acum atent ascunse şi păzite.

Timiditatea este adesea de vină pentru convorbirile sărăcăcioase. Ne este frică să ne deschidem sufletele, deoarece exagerăm în mod fals diferenţa dintre noi şi alţii. De obicei afişăm numai punctele noastre tari, laudăm doar succesele noastre, expunem doar ideile noastre “corecte” şi astfel reuşim să îi plictisim pe ceilalţi, pentru că nu realizăm că ceea ce ne-ar face interesanţi şi plăcuţi ar fi tocmai descoperirea slăbiciunilor şi fragilităţii noastre sau mărturisirea fanteziilor noastre “sălbatice”.

Este aproape imposibil să te plictiseşti atunci când cineva îţi spune cu sinceritate despre momentele când a eşuat, a fost umilit, la ce tânjeşte şi când a fost în culmea nebuniei.

Al doilea rol al conversaţiei este cel al clarificării, atunci când interlocutorul ne îmbogăţeşte ideile, intervenind în momentele – naturale – de vid mental sau neatenţie. Gândirea de unul singur este dificilă, căci creierul nostru evită presiunea de a aduce idei în atenţie, preferând farmecul visării cu ochii deschişi sau internetul. Astfel devine foarte util să ne putem angaja în procesul de gândire alături de altcineva, care ne ţine focalizaţi asupra aspectelor importante, ne dă curaj să continuăm să ne deschidem şi ne îmbogăţeşte discursul cu o perspectivă diferită.

În prea multe ocazii, credinţa nejustificată că trebuie să “impresionezi”, opreşte pe unii oameni de la a aborda multe subiecte interesante, care le-ar oferi satisfacţii – ca şi cum ei cred ca numai oameni foarte speciali au dreptul de a cunoaşte ce înseamnă cu adevărat să fii om. Dar este necesar să cerem permisiunea cuiva pentru a dezbate în conversaţii problemele centrale ale vieţii umane? Unde decât în conversaţii am mai mai putea să întrebăm: Care este scopul muncii? Ce face o relaţie bună? Cum trebuie să fim pentru a ne creşte copiii? De ce călătorim? Cum ar trebui să fie naţiunile noastre?

Putem fi mai curajoşi şi mai exigenţi în privinţa conversaţiilor pe care le purtăm. Decât să vedem exemplele de succes – în arta conversaţiei sau în alt domeniu – ca pe un dar înnăscut, rezervat doar unora, prin cunoaşterea naturii umane, acceptarea de sine, mărturisirea vulnerabilităţilor si exersarea abilităţii de a conversa, putem să să devenim artizanii propriilor succese.

Adaptare după http://thephilosophersmail.com/virtues/why-conversations-are-often-so-boring/

Psiholog Psihoterapeut

Luminita Codrescu

Programari: 0745 104 373

lumi.codrescu@yahoo.com