Dacă nu aş fi româncă şi m-aş uita pe harta lumii, aş fi uimită cum o ţară care are 238 391 km², peste 20 milioane locuitori şi toate formele de relief poate fi atât de săracă.
Dacă nu aş fi româncă şi aş călători prin toate zonele ţării, aş cunoaşte oamenii şi aş afla cele mai întunecate frici ale lor, aş fi uimită să aflu că deşi sunt naţionalişti înverşunaţi, totuşi o majoritate covârşitoare a românilor au ales un preşedinte de altă etnie.
Dacă nu aş fi româncă şi aş privi canalele de ştiri ale ţării mele, mi-ar fi frică să umblu noaptea pe străzi în România, unde se presupune că la tot pasul sunt hoţi, escroci şi cerşetori agresivi.
Dacă nu aş fi româncă, aş fi uimită să aflu că invenţii decisive pentru umanitate, cum ar fi stiloul, avionul sau insulina, s-au născut într-o ţară preponderent agrară, în perioade tulburi din punct de vedere politic şi economic.
Dacă nu aş fi româncă, aş fi uimită să aflu că a şaptea parte din populaţia României a ales să plece de acasă, să-şi smulgă rădăcinile din solul stropit cu sânge şi să se replanteze oriunde, pentru că “acasă e rău”.
Dacă nu aş fi româncă, aş fi uimită să aud cum uneori romanii îşi vând copiii ca să trăiască, alteori îi abandonează, iar alteori îşi sacrifică viaţa pentru binele lor.
Dar, sunt româncă şi nimic nu mă mai miră.
Nu mă miră nici că azi ninge peste ţară, zăpada acoperă urmele de negru, urât, rău şi rămâne doar albă şi rece, mândria mea de a fi româncă, acasă la ea.
Psiholog Psihoterapeut
Luminita Codrescu
Programari: 0745 104 373
lumi.codrescu@yahoo.com
