Te-ai întrebat vreodată de ce pe unii oameni îi enervează foarte tare subiecte sau remarci pe care tu le consideri banale? Cineva e întrebat dacă mai întârzie și explodează într-o avalanșă de justificări și scuze, amestecate cu reproșuri mascate și chiar critici pe față. Altcuiva i se spune că nu îl avantajează combinația de culori pe care o poartă și că i-ar sta mai bine în culori vii și atunci se schimbă la față, strânge din dinți și nu mai scoate niciun sunet, eventual se scuză și pleacă, iar binevoitorul rămâne cu gura căscată. Ce sunt toate astea, de unde vin ele, de ce par reacții disproporționate și ce putem învăța din ele?
Totul începe în copilărie, la fel ca majoritatea a ceea ce suntem. De ce atunci? Fiindcă semănam foarte mult cu niște bureței de informații, cu niște reportofoane care înregistrau tot ce prindeau pe banda aproape goală pe care o aveau. Și așa ne-am format, prin modelul celor de care eram atașați emoțional, de care depindeam, și prin lecțiile pe care ni le-au transmis. Și fiindcă nimeni nu e perfect, acești îngrijitori pe care îi aveam (de obicei părinții, dar pot fi și alte rude/ părinți adoptivi, după caz) au reușit, pe mulți dintre noi, să ne și rănească. Să nu ne ofere sentimentul de siguranță și iubire necondiționată de care aveam nevoie.
Aceste răni au fost teoretizate de autoarea Lise Bourbeau în cartea sa Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine, pe care vă invit să o parcurgeți, pentru a vă cunoaște mai bine. Ori de câte ori cineva reacționează aparent disproporționat la ceva din exterior, când se poartă de parcă cineva l-a lovit intenționat și ori explodează, lovind la rândul lui, cu agresivitate, se închide în el, vulnerabil, simțindu-se vinovat, cu pasivitate sau are gânduri de răzbunare, devenind ironic, pasiv-agresiv, la el de fapt a fost atinsă una din aceste 5 răni pe care încă o are nevindecată.
Respingerea, Abandonul, Umilirea, Trădarea, Nedreptatea, ca niște personaje în umbră, se află în spatele enervărilor noastre de zi cu zi. Au fost create în copilărie când unul dintre îngrijitorii noștri a eșuat în a ne împlini o nevoie fundamentală, când noi depindeam de el pentru împlinirea ei, fiindcă nu aveam cunoștințele și instrumentele necesare să ne împlinim singuri acea nevoie, și au rămas de atunci acolo, deși între timp am căpătat puterea necesară pentru a ne împlini singuri nevoile, deși am căpătat independența.
E simplu să recunoaștem prezența unei răni: de fiecare dată când ceva ne doare foarte tare, ne exasperează, ne enervează peste măsură, ne face să reacționăm violent, de fiecare dată când simțim un gol interior și fugim spre o adicție (muncă, distracție, alcool, țigări, filme, mâncare, sex, sport, etc., orice facem în exces, ne face rău și pare că nu avem aer fără), putem știi că una dintre cele 5 răni a fost atinsă.
Acum veți zice probabil că sunt situații în viață care chiar sunt nedrepte, pentru care chiar merită să te revolți. Da, însă diferența o face starea ta interioară. Una este să te revolți cu ochii în lacrimi, roșu la față, cu pumnii strânși, și alta e să te revolți calm, cu argumente, punând limite, asertiv.
Soluția? Să învățăm caracteristicile acestor răni, din cartea de mai sus, să vedem care se aplică la noi cel mai mult, să vedem de unde vine, care e evenimentul din trecut care ne-a făcut să simțim acea durere pe care am purtat-o cu noi ascunsă până acum și care iese din când în când la iveală, să o conștientizăm când apare și să vedem care e nevoia cu care e asociată – Iubire, Siguranță, Dreptate, Respect, Fidelitate, etc. Să spunem STOP data viitoare când ne enervăm și să nu mai reacționăm (agresiv, pasiv, pasiv-agresiv), să ne lum puțin timp, să ne distanțăm, să observăm și să revenim apoi când putem răspunde (asertiv).
În final, să ne luăm mai mult timp în care să ne deconectăm de rutina vieții noastre și să ne împlinim singuri acea nevoie, prin a nu mai face nimic și a fi pur și simplu. Prin a ne iubi, respecta, asculta, etc. Apoi continuând să facem asta în fiecare zi, cu ajutorul un terapeut sau consilier potrivit.
De reținut: Data viitoare când vă mai doare amintiți-vă că nu cel din fața voastră v-a atacat, ci altcineva, altcândva. Luați-vă în brațe.
Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală
