În tramvai, un tânar nebărbierit, cu o pungă în mână, stătea sprijinit de bară, pe trepte. L-am ocolit şi am urcat, rămânând relativ aproape de el. Nu mi-a atras atenţia până nu a scos din buuzunar o sticluţă mică, cu o substanţă gălbuie, pe care a deschis-o şi a inceput să o toarne în pungă. Dacă aş fi avut dubii, vâscozitatea produsului şi mirosul înţepător caracteristic m-ar fi lămurit imediat. Prenadez. Banalul lipici universal, a cărei formulă chimică nu am reuşit să o găsesc, dar am aflat că este un adeziv pe bază de elastomeri sintetici şi solvenţi organici.
Tipul a pus sticluţa în buzunar şi a inceput să inhaleze ritmic şi voluptuos din pungă. O pereche de bătrânei au început sa pufnească nemulţumiţi şi s-au mutat mai în faţă.
Eu am rămas şi am continuat să studiez individul. Am observat că imediat a început să mormăie şi în mod evident vorbea cu o entitate numai de el văzută.
Privirea mea s-a plimbat cinematografic de sus, de la claia de păr care nu cunoscuse vreun instrument de pieptănat, până jos, la unghiile mari de la picioare, cu care liniştit ar fi putut să îşi sape o groapă pentru a-şi face de lucru cu ea.
Dar ce anume din aburii inhalaţi îl făcea să suporte, încă, lumea asta neprietenoasă?
Inhalanţii chimici de tipul aurolac, acetonă, prenadez sunt droguri halucinogene uşoare, la îndemâna oricui şi accesibilitatea le face periculoase. Vaporii inhalaţi prin plămâni ajung rapid în sânge şi de acolo la creier. Fiecare drog are o acţiune specifică asupra creierului, majoritatea interacţionând cu receptorii neurotransmiţătorilor (substanţe produse de creier şi care asigură funcţionalitatea normală a acestuia) şi perturbând echilibrul chimic la nivelul neuronilor.
Halucinogenele induc o stare pe conştiinţă alterată prin distorsionarea senzaţiilor şi percepţiilor. Utilizatorul poate obţine anumite avantaje prin inhalarea drogului, cum ar fi: euforie, senzaţii şi percepţii amplificate sau distorsionate, diminuarea anxietăţii, relaxare. Pe de altă parte, însă, pe lângă adicţia şi toxicitatea care afectează nu numai neuronii, ci şi întregul organism (ficatul, plămânii, sistemul circulator), utilizarea drogului poate produce stări similare schizofreniei, catatonie, dezorientare, confuzie, halucinaţii care pot fi şi terifiante, toate acestea putând provoca răniri prin accidente, conflicte corporale, căderi.
Utilizarea repetată creşte pragul de toleranţă şi produce dependenţă, practic făcând individul incapabil să funcţioneze normal în lumea „reală”.
Lipsa drogului poate produce stări de depresie, iritabilitate, agresivitate, greaţă, vărsături, tremurături şi chiar comă, simptomele de sevraj putând diferi in intensitate de la o categorie la alta de substanţe.
Este greu de crezut că odată ajuns pe străzi, un individ mai poate fi recuperat pentru societate, pericolul însă planează inclusiv asupra adolescenţilor insuficient informaţi, educaţi sau prea plictisiţi de lipsa unor responsabilităţi şi gata să se conformeze unor anturaje mai mult sau mai puţin fericit alese.
Resurse:
http://www.drugabuse.gov/
http://www.samhsa.gov/
