Un calif statea bolnav de moarte pe pernele lui de matase.

Hakimii, doctorii ţării sale, stand imprejurul lui, se pusera de acord ca numai un lucru i-ar putea aduce califului vindecarea si salvarea: sa-i puna sub cap camasa unui om fericit. Mesagerii misunara cautind un om fericit prin fiecare oras, fiecare sat, fiecare coliba.
Dar toti cei intrebati nu aveau decat necazuri si griji. In cele din urma, dupa ce isi pierdusera orice speranta, mesagerii au intilnit un păstor care radea si canta, in timp ce isi privea turmele… Era el fericit???? ” Nu-mi pot imagina pe nimeni mai fericit ca mine “, raspunse păstorul, râzând..
” Atunci dă-ne camasa ta “, strigară masagerii.  Dar păstorul raspunse: “N-am nici una “.

Aceasta jalnica veste, ca singurul om fericit pe care il intilnisera mesagerii, nu avea o camasa, ii dadu califului de gindit. Timp de trei zile si trei nopti, nu dadu voie nimanui sa vina la el. In cele din urma, in cea de-a patra zi, puse ca pernele lui de matase si pietrele sale pretioase sa fie impartite oamenilor si, dupa cum spune legenda, din acel moment califul fu din nou sănătos si fericit…..

Nossrat Peseschkian, “Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie”, editura Trei