Aparitia unul nou nascut intr-o familie aduce cu ea o restructurare a relatiilor preexistente. Mama are doi copii, tatal la fel, copilul are si el un frate sau o sora. Dar mai important decat “a AVEA”, este “a FI”.

Fiecare isi ia in primire un nou rol, chiar si in ceea ce priveste parintii; ei isi intaresc rolul pe care deja il au, sau devin parinte al unui copil, poate avand alt sex, dar care are in mod sigur alte nevoi, alte trasaturi de personalitate.

Copilul care insa pana atunci a fost unic se trezeste in fata unei dileme.

Un rival a sosit (nu se stie de unde) in familia care pana atunci era insula sa de securitate si placere si atrage catre el resurse importante ale familiei, care erau in exclusivitate ale sale: atentia, dragostea, timpul si grija mamei si ale tatalui, in primul rand, apoi jucariile, prietenii, poate hainele, cartile si alte elemente materiale ale lumii sale. Dintr-o data un amalgam de emotii puternice ies incep sa fie resimtite: teama pentru pierderea/diminuarea iubirii parintesti, furie reprimata pentru obiectul iubirii si atentiei crescute a parintilor.

Parintii sunt pusi in fata unei dileme: cum pot gestiona situatia in care in mod evident gelozia primului nascut in fata mezinului se iteste la suprafata?

De la bun inceput este bine de stiut ca nu exista retete universale. Unii copii isi adora fratii, altii nu se impaca bine cu ei nici macar la maturitate.

Dar felul in care parintii reusesc sa imparta cantitatea totala de energie (iubire, grija, atentie) fratilor si tactul cu care pregatesc relatia dintre ei inca din stadiul in care mezinul inca nu a venit pe lume, este decisiv pentru viitorul linistit al familiei.

Fratele sau sora mai mare este cel pe umerii caruia trebuie sa apese noile emotii, pana atunci necunoscute. Si cum dragostea lui este deja toata oferita parintilor, este greu sa simta ceva similar pentru o faptura neajutorata, un ghem de scutece caruia nu ii vede nici o utilitate, dimpotriva. In schimb, el are resentimente – naturale si adesea incearca sa il inlature pe noul venit prin mijloacele de care dispune (aviz parintilor care ii lasa singuri pe micuti impreuna). Uneori incearca sa atraga atentia asupra lui prin metode neortodoxe, agresive, lipsite de disciplina, uneori subconstiente. (ridicare vocii, plins, distrugerea obiectelor, enurezis, etc).

Cum pot parintii sa previna aceste comportamente si sa transforme resentimentele micutului intr-o energie pozitiva?

• Obisnuiti copilul mai mare cu schimbarea inca dinainte de a se produce si invitati-l sa fie partas la aceste transformari. Curiozitatea nativa a copiilor va fi mai puternica decat teama de necunoscut.
• Prezentati-i situatia de a fi frate mai mare ca pe un beneficiu personal. De cate ori vorbiti despre relatiile de familie, subliniati cat de norocos este ca are un  companion in viata, un tovaras de joaca, cineva care il poate ajuta si insoti in asa fel incat sa nu se simta singur si trist.
• De cate ori aveti ocazia, evidentiati avantajele statutului de frate mai mare, prin analogie cu personajele de filme sau desene animate, unde acestia sunt priviti ca niste eroi de catre mezini.
• Invatati-l ca oamenii se ajuta sa se creasca unul pe altul, in ordinea cei mari-deci puternici si destepti, pe cei mai mici, care inca nu se pot descurca singuri, dar ca aceasta situatie nu este permanenta, ci peste un timp va culege roadele comportamentului pozitiv (companie, distractie). Dati exemple din documentare sau povestiti-i cum a fost el insusi ingrijit de catre parinti cand era mic si neajutorat si cum v-ati descurcat mai greu fara ajutor.
• Implicati-l in viata micutului, cerandu-i parerea despre lucruri care il privesc pe acesta, la nivelul sau de posibilitati, aducandu-i mereu multumiri sau laude, in asa fel incat sa se simta o persoana importanta.
• Nu faceti comparatii sau discriminari intre frati. Acest lucru alimenteaza rivalitatile si resentimentele. Totusi, tineti cont ca ei sunt doua persoane diferite si au nevoi si gusturi diferite. Cel mai bine este sa le cultivati intelegerea si respectul pentru diferente, lucru care-l va transforma intr-un adult tolerant.
• Intrebati-i inainte separat pe fiecare ce isi doresc si impliniti aceste dorinte (in anumite limite), invatandu-i astfel sa isi asume consecintele alegerilor lor.
• Incurajati schimburile de jucarii dintre ei, cu respectarea restituirii ulterioare, lucru care ii va invata sa isi respecte ca adulti angajamentele de acest fel.
• Nu interveniti ca judecator de pace in orice disputa dintre frati, dar fiti fermi in a trasa reguli de disciplina si comportament civilizat.
• Nu impovarati copilul mai mare cu responsabilitati disproportionate fata de varsta lui, in ce il priveste pe cel mic, in incercarea de a va degreva de multiplele dvs responsabilitati. Mai curand parintii sa isi organizeze mai bine timpul alocat familiei cu implicarea crescuta a tatalui, cu un focus sporit de atentie catre perechea mama-nou nascut, care are nevoi si provocari crescute in perioada pana la 1 an. Orice ajutor din familie sau din afara ei este binevenit in situatia in care parintii impun regulile si ei insisi isi rezerva suficient de mult timp pentru viata de familie.

Cand copiii sunt tratati cu dragoste, intelegere dar si fermitate, geloziile si rivalitatile se estompeaza treptat.

Iata ce ne impartaseste din experienta ei si Alina Duta, psiholog si mama a doi baietei de 3, respectiv 1 an:

“Sunt multe greseli pe care noi adultii le facem cand vine vorba despre copii si nu le constientizam, de aceea este bine sa avem uneori o perspectiva din afara.

In ce ma priveste, prima luna dupa nasterea celui de-al doilea copil a fost foarte grea, cel mare avand tendinta sa-i faca cate ceva celui mic ca sa il necajeasca, de exemplu sa il traga de par.

In primul rand, parintii trebuie sa stie ca micile gelozii sunt ceva natural, cel mare simte cum i se incalca teritoriul si i se injumatateste (sau chiar mai mult) atentia mamei sau a celor care au fost prezenti doar pentru el pana la aparitia celui mic. Deci e normala reactia…

Mai apoi, mama (daca si inainte isi petrecea foarte mult timp cu el) trebuie sa faca cumva sa ii dedice cateve ore pe zi si lui, chiar si o ora…si sa-l asigure permanent ca timpul ei il imparte la doi in mod egal, o parte pentru el si o parte pentru bebe. Poate sa-l adoarma ea la pranz pe cel mare sau seara (depinde cum dorm ei) si sa-l asigure de dragostea ei care se imparte mereu egal.

Sa nu incerce sa ii aduca nici prea multe aprecieri in detrimentul celui mic, pentru ca nu e ok nici asa. Sa renunte la comparatii de genul “ lasa-l pe bebe pentru ca el e mic, tu esti mare” (asta e cea mai dureroasa comparatie pentru copilul mare)…

Daca vin oaspeti sa-l vada pe cel mic si ii aduc un cadou doar celui mic, parintii sa aiba mereu un cadou de backup si pentru cel mare.

Este important e ca parintii, bunicii, alte rude sau prieteni sa renunte la comparatii in prezenta celui mare. (sau chiar a oricaruia dintre copii).

 In concluzie, sa nu treaca zi in care parintii si in special mama sa nu ii ofere atentie si intelegere celui mare.

Eu am aplicat aceste mici trucuri in viata mea de familie, si rezultatul este ca baiatul cel mare mai are si acum din cand in cand mici gelozii, dar e mult mai bine.”

Fara a transforma toate aceste lucruri intr-un stres permanent pentru parinti, cu doar putin atentie in plus, putem armoniza familia in asa fel incat fiecare membru sa se simta participant la viata de familie cu drepturi egale dar si responsabilitati proportionale cu capacitatile lui.