INIMA PERFECTĂ – POVESTE TERAPEUTICĂ

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecatorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi. Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulţime de oameni şi toţi îi admirau inima care era într-adevar perfectă. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au vazut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea.
Când deodată, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
– Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele.

Oamenii din multimea strânsă în jurul tânarului au început să-şi întoarcă privirile spre inima batrânelului. Pâna şi tânarul a fost curios să vadă inima ce îndraznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima batrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri.

Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde.
“Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă”, îşi şopteau uimiţi oamenii.
Tânarul, după ce examinase atent inima batrânelului, şi-a ridicat privirea şi i-a spus râzând:
– Cred că glumeşti, moşnege. Priveşte la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.

– Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea.

Dar pentru că bucaţile nu sunt măsurate la milimetru, ramân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lânga mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste rani sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni; şi, cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor.
Înţelegi acum, dragul meu, care este adevarată frumuseţe a inimii? – a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a rămas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brazdată de cicatrice şi a pus-o în inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.
Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbraţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vietii cu o inimă întreagă în piept. O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe…

Mulţumesc autorului necunoscut!

Arată că iubeşti!

Participă la Atelierul de felicitări de iubire, sâmbătă, 7 februarie, orele 11-13 şi dăruieşte o bucată din inima ta 🙂

Psiholog Psihoterapeut

Luminita Codrescu

Programari: 0745 104 373

lumi.codrescu@yahoo.com