Loving Mary

 

Alex avea doar 16 ani când s-a îndragostit de Mary. Era o tânără firavă, mlădie, cu păr cânepiu şi ochii bleu pal, ca şi cum ar fi fost decoloraţi de soare. Pielea ei lăsa să se întrevadă vinişoarele subţiri, reliefate într-o reţea care altora li s-ar fi părut verzuie, dar care lui i se părea comică precum harta metroului londonez.

Fiind prea crud, Alex habar nu avea cum să se poarte cu Mary. Aşa că începu să-şi întrebe mai întâi prietenii cei mai apropiaţi:

– Să o sărut, să o muşc, să o ling, sau să o adulmec? îl întrebă el pe Ben, cel care, se ştia, avea la activ atâtea cuceriri, că nu le mai ţinea numărul, nici el, nici ceilalţi.

– Mai întâi, frământ-o puţin între degete, apoi miroase-o pe de-a lungul, trage pe nas aroma ei brută, nefinisată. Apoi, poţi să te ocupi să o şi aprinzi. Ai mare grijă, însă, unde faci asta. Nu trebuie să te vadă nimeni, în special ai tăi. Ştii că babacii sunt încuiaţi rău!

– Şi după ce se aprinde, ce fac?, insistă Alex, ignorând privirea dată peste cap a lui Ben.

– Ei, o să te descurci tu la faţa locului. Pentru fiecare este altfel. De ce să îţi dau eu reţete şi să îţi stric plăcerea? Îţi spun doar atât: o să te dea pe spate! O să îţi intre în creier şi de acolo nu o să mai vrei să o scoţi.

Intrigat şi nu pe deplin lămurit, Alex începu să întrebe în stânga şi în dreapta, pe specialiştii în datul cu părerea de pe forumuri. Voia asigurări – oare nu ştia că aşa ceva nu există? – despre impactul relaţiei asupra lui:

? o să mă doară; o să îmi placă; dacă îmi place prea mult; dacă nu îmi place; dacă mă ataşez; dacă mă prinde cineva; e BUNĂ sau e REA?

Iar specialiştii au început să turuie în rafale contradictorii:

! nu doare; ba doare; o să îţi placă; o să ţi se aplece; o să visezi; o să râzi; o să plângi; o să o iubeşti doar pe ea; o să cauţi senzaţii mai tari; o să devii sclavul ei; o să te ucidă; o să te vindece; e BUNĂ; e REA!

Alex, cu mult mai disperat decât era la început, hotârî să meargă la un terapeut. Şi, după câtva timp, ştiu exact răspunsul la toate întrebarile sale şi mai mult: de ce se îndrăgostise de Mary, chiar fără s-o cunoască. Acum, că o cunoscuse şi se cunoscuse îndeajuns, decise că e timpul să îşi asume orice consecinţă.

Îşi aprinse liniştit ultimul joint, îl savură, trăi experienţa, apoi se puse pe tastat. Acum avea şi el o părere despre toate acestea.

„Efectele negative ale consumului de marijuana sunt în primul rând, dependenţa psihică creată de plăcerea consumului, apoi pierderea contactului cu realitatea, indiferenţa şi egoismul consumatorilor. Niciodată nu te poţi baza pe un fumător că o sa te ajute într-un anumit caz. E simplu, ori uită, ori i se pare prea banal şi are un gând de genul „lasă că nu se supară pentru atât de puţin, întelege şi el…”. Chiar dacă promite că o sa ajute, i se pare absolut firesc să treacă cu vederea dacă înainte cu 20 de minute a apucat sa fumeze un joint şi acum îi e lene… va puteţi imagina…”

httpv://www.youtube.com/watch?v=6fpiT6qIP_8

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top