Merg catre servici, pe cararile pe care Romprest-atorii au aruncat toata zapada din drum, pentru ca masinile sa aiba un traseu lin si sa nu-si murdareasca cauciucurile scumpe de iarna.
Acum, pe langa traseul alunecos si intortocheat precum o carare de munte, mai sunt si noroaiele aferente si frustrarea pe care o resimt cand vad boturile masinilor muscand din modestul teritoriu pietonal.
Stalpisorii de plastic ce delimiteaza limita zonei de trotuar pe care primaria a oferit-o patrurotilor in detrimentul bipezilor sunt inclinati ca niste aparatori de invazie, la comanda: push, push, push….
Ma opresc, inspir adanc aerul rece si putin mai nepoluat ca vara, imi clatesc ochii cu cadrul alb negru al parcului Kissellef, privesc discul palid al soarelui ce se “prevede printre nori, ca un vis de tinerete printre anii trecatori” si zambesc, in sfarsit, intr-o liniste sufleteasca autoindusa: E martisor!
