O banală replică la metroul londonez, intrată în simbolistica naţională, mesaj inscripţionat pe felurite suveniruri. Şi pentru mine, motiv de reflecţie.

Mind the gap, la modul practic, denotă atenţia şi grija pe care o au autorităţile londoneze pentru integritatea corporală a pasagerilor. Pentru gleznele ce ar putea suferi dacă posesorul, neatent, târât de fluxul continuu al pasagerilor ce urcă sau coboară de la metrou, nu ar face micul pas dintre platforma şi vagon cu mintea limpede.

Mind the gap are o muzicalitate de marş interbelic, scris in măsura 2/4..mind the-gap…şi copiii care îl repetă fără să-i înţeleagă semnificaţia sunt deja însămânţaţi cu ideea importanţei mind-ului.

Mind the gap atrage atenţia nu numai asupra gap-ului de nivel din staţii ci şi asupra tuturor denivelărilor londoneze:
• aceea dintre vestul rezidenţial şi estul periferic, pentru că centrul de civilizaţie londonez este descentrat faţă de centrul de greutate;
• dintre geometria minusculă a căsuţelor cartierelor periferice unde locuiesc miile de imigranţi şi geometria asimptotică a sediilor din Canary Wharf;
• dintre luxul de carton presat, poliester şi flori de plastic şi scânteierile de milioane de lire ale bijuteriilor coroanei regale;
• dintre afumătura catacombelor fostelor docuri muncitoreşti reconstituite la Muzeul Maritim şi grandoarea monumentelor, palatelor, catedralelor nobilimii;
• dintre rumoarea isterică a reducerilor de la Primark şi rumoarea aristocrată a shoppingului la Harrods;
• dintre…

Ajungi să te întrebi în final, în cel mai cosmopolit oraş european: cine ar trebui să mind the gap?

Englezii, ale căror valori şi tradiţie istorică se vede diluată în curentul globalizator al imigraţiei şi turismului, sau ceilalţi, care revendică felii serioase din stilul de viaţă autohton şi îşi arborează propriile steaguri naţionale pe pămantul cucerit palmă cu palmă, pas cu pas?