“Când ne-am schimbat mult, suntem îndemnaţi să presupunem că am trăit mai mult.” –Marcel Proust
Cunoasterea se traduce prin imprimarea in memoria de scurta durata, apoi, prin repetitie, in cea de lunga durata, a unor informatii preluate din mediu prin sistemul senzorial. Creierul inmagazineaza aceste informatii prin creerea unor sinapse – legaturi chimice – intre neuroni. Cunoasterea determina astfel creerea “infrastructurii” pe care urmeaza sa circule neurotransmitatorii, inclusiv cei care determina placerea, respectiv endorfinele si serotonina.
Sistemul senzorial reactioneaza la mediu. Vedem o imagine frumoasa, colorata, mirosim o aroma imbietoare, auzim o muzica divina. Senzatia ventileaza prin corp, creierul ia cunostinta de ea, dar prin simpla departare din campul de influenta al stimulilor, senzatia se pierde. Obiectul placerii de o secunda a disparut.
Peste un numar de zile, daca cineva va va pune sa alegeti ce va place mai mult dintre o imagine a unui top model vazut fugar si a unei persoane dragi din anturajul personal, cu siguranta veti alege optiunea a doua.
Este adevarat de asemenea, ca, uneori, persoanele care initial ne pareau “sterse” sau neatractive, dupa un proces mai lung sau mai scurt de cunoastere, sa ne devina atat de atractive, incat sa nu mai vedem nimic altceva in jur (pata oarba a iubirii).
Ne plac mai mult melodiile pe care le auzim repetate de sute de ori la radio (poate si de aceea se repeta atat de des, ca sa se imprime pe creier), decat cele pe care le auzim in premiera. Ne plac strazile, orasele, casele in care revenim, de fiecare data, cu placere sporita. Ne place cu atat mai mult confortul propriei case, al propriei canapele, al propriului tricou uzat.
Mirosul specific al casei noastre ne place mai mult decat mirosul unui parfum necunoscut. Pentru ca el reactiveaza in memoria personala notiunile de confort, siguranta, obisnuinta.
Nu va temeti insa sa treceti de bariera initiala a primelor senzatii. Creierul chiar daca opune rezistenta la inceput are nevoie de noutate. De asemenea, el are si sisteme de recompensare cu care va va bucura daca depuneti din cand in cand efortul necesar cautarii noutatii in viata. La un scurt timp de la schimbare, cu efortul proportional de vointa necesar imprimarii (circa 21 de zile), o noua autostrada informationala va permite micilor vehicule de neurotransmitatori ai placerii sa se plimbe si sa inunde in euforia specifica creierul. Acesta este procesul crearii de noi sinapse.
Este documentat faptul ca nu numarul neuronilor ci lungimea si complexitatea sinapselor fac o persoana mai inteligenta, mai creativa, mai apta de a se descurca in orice situatie. Este si recomandarea medicilor sa invatam continuu pentru a le crea, rezultat ce impiedica aparitia pierderilor de memorie sau a dementei la batranete.
Astfel ca, daca ajungem sa fim constienti de tot acest proces de familiarizare putem sa ne dam seama ca relatiile lungi si nesatisfacatoare in care suntem pot fi intrerupte daca ne dorim cu adevarat schimbarea si ca atasamentul fata de persoana nepotrivita vine nu din iubire ci din obisnuinta. Sau, in mod contrar, ca daca nu simtim la inceput iubire fara de o persoana cu care rational ne potrivim aceasta va veni cu timpul.
Sfatul meu este sa va creati sinapse cat mai lungi si mai multe, invatand ceva nou in fiecare luna, sa aveti rabdare cu voi si cu ceilalti cand vine vorba de schimbari si sa va bucurati apoi cu tot sufletul de familiaritatea creata, indiferent daca este vorba de o melodie noua, o limba straina sau partenerul cu care ati ales sa va petreceti intreaga viata.
Mie mi se pare ca tot confortul oferit de lucrurile si situatiile cunoscute se leaga de nevoia de siguranta. Necunoscutul ne sperie tocmai pentru ca nu stim cum sa reactionam la el si in ce fel ne va afecta. Iar creierul raporteaza orice situatie noua la o situatie deja traita, cat mai asemanatoare, si reactioneaza in functie de asta. Asadar, explorarea necunoscutului ne sperie si ne pare un exercitiu periculos, dar de fapt e mijlocul prin care ne crestem siguranta, capacitatile si abilitatile pentru ca, expunandu-ne tot timpul la situatii noi invatam nu numai cum sa reactionam in acel set specific de situatii la care ne-am expus, ci si cum sa reactionam in general la situatii noi sau la necunoscut.
Imi place articolul, ai zbarcit-o putin la final, in ultimele doua pasaje, cand ai virat spre relatii.