Psihologul psihoterapeut nu este un medic, dar este câte puțin medic, filosof, mentor, preot, profesor, asistent, prieten. El este cel care te poate ajuta să regasești puterea interioară, te poate readuce pe direcția bună a unui drum pe care te-ai rătăcit, îți poate reda zâmbetul și speranța, te poate face să redevii creatorul tău.
De ce Psiholog de familie?
Pentru că acest concept este cel mai important din viața noastră. Familia este leagănul vieții, este cea care ne insuflă valorile după care alegem să trăim, ea ne scrie scenariul vieții, ea ne furnizează bagajul primordial și esențial de cunoștințe precum și instrumentele cu care putem să ne croim drumul în viață.
O familie sănătoasă și educată creează urmași a căror viață este plină de satisfacții, în vreme ce o familie disfuncțională sau lipsită de arta de a educa poate transmite aceste carențe în viața copiilor ei. Din familie face parte și individul, luat separat, cu tot ce a acumulat în dezvoltarea sa în decursul timpului, dar și multitudinea de relații și informații cu care se înfășoară ca într-un cocon inseparabil și care reprezintă învelișul său social. Un om nu poate fi descifrat prin el însuși, el trebuie considerat ca o parte a unui sistem supraordonat, de la care a împrumutat și căruia îi împrumută la rândul lui energie, iubire, viață.
De aceea, psihologul tău este psihologul întregii tale familii și misiunea lui este de a face ca această minunată mașinărie să funcționeze ca un ceas elvețian. Sau ca o inimă sănatoasă și plină de iubire.