Sa presupunem ca atunci cand te viziteaza ursitoarele, primesti in dar un sac cu mere frumoase. Nu poti sa stii cate mere sunt in sac. Ti se spune ca trebuie in fiecare zi sa iei un mar din sac si sa il mananci, sa te hranesti cat mai bine din seva lui. Mananci unul, iti place, te energizeaza si esti plin de entuziasm. Te joci si mananci mere. Cate unul in fiecare zi. Fara grija ca se vor termina.
Cu timpul cresti, incepi sa ai din ce in ce mai multe lucruri de care trebuie sa ai grija.
Incepi sa uiti, sa nu mai ai timp de mere. Scoti cate unul din sac, dar il arunci uneori pe jumatate neterminat.
Adesea, pleci in calatorii, iti pui sacul cu mere in spate si il cari dupa tine. Merele se lovesc intre ele, se deterioreaza. Incepi sa le arunci, nemultumit. Nu te mai bucura. Nu te mai hranesc. Parca atarna din ce in ce mai greu, desi sunt din ce in ce mai putine.
Uneori, vine cineva langa tine si se uita cu drag, sau cu jind, sau cu invidie la marul tau.
Uneori, ii oferi o muscatura, alteori ti se cere. In cele din urma, atunci cand sansele sunt bune, langa tine se stabileste cineva darnic, generos, altruist, care are un sac, poate cu altfel de fructe si este fericit sa le imparta cu tine. Si uite asa, jumatate de mar, jumatate de para, esti multumit. Poate chiar fericit, daca poti sa recunosti fericirea in lucrurile simple, cum ar fi sa musti dintr-un fruct zemos.
Dar uneori nu te poti linisti, nu-ti vine sa imparti comoara de mere si nu faci altceva decat cu intristare sa te usuci odata cu ele.
Dupa zile monoton insirate, realizezi ca ai ajuns la fundul sacului. Ai ajuns la ultimul mar. Prafuit, vestejit, te surprinde. Intotdeauna.
Daca fiecare mar ar fi o zi din viata ta, cum ti-ai darui merele, cum le-ai savura, cum le-ai imparti? Ce ai face cu ultimul mar? Ce sentimente te-ar incerca gandindu-te la felul cum ai folosit fiecare mar care ti-a fost dat? Ce ai putea schimba?
