Când împrejurările te proiectează într-un lagăr de concentrare, lucrurile capătă dimensiuni și importanțe ieșite din comun. La limita dintre viață și moarte, sensul vieții poate fi metafora care să încline balanța în favoarea vieții. Un vis pe care ajungi să îl crezi și care, însușindu-ți-l, devine mai dens și mai rezistent ca oțelul, te poți sprijini pe el. Testat în condiții extreme de privare a umanității de tot ceea ce este esențial pentru viață, corp și suflet, sensul vieții, așa cum îl percepe – sau nu – fiecare individual devine în cele din urmă scopul suprem al supraviețuirii, dând puteri supraomenești celui care îl descoperă, sau predă neființei pe cei care nu reușesc să și-l imagineze, abandonează lupta și dispar.

Viktor Frankl, care a supraviețuit Auschwitzului, a avut șansa dublă de a avea ca aliați interiori cunoașterea datorată formării sale ca psihiatru și educația rabinică a valorizării vieții ca dar al lui Dumnezeu.

Prin autodetașarea de propriul corp, autoobservare, automobilizare și demersul călătoriei către propriul far, sensul propriei sale vieți, Frankl a reușit nu numai să se păstreze ca ființă integră fizic și moral, dar a și sprijinit pe mulți din camarazii săi în lupta cu fața bestială a umanității.

Din toate aceste experiențe s-a conturat un curent psihoterapeutic pe care Frankl l-a denumit logoterapie, bazat pe nevoia primordială de sens a omului. Alături de voința de plăcere, pe care s-a dezvoltat școala de psihoterapie freudiană și voința de putere ca punct central al psihologiei adleriene, voința de sens a școlii logoterapeutice inițiate de Frankl completează triada psihoterapiilor de tradiție vieneză.

Din studiile, cercetările și experiența clinică a logoterapiei reiese că multe din nevrozele noogene (derivate din problemele existențiale) au drept cauză senzația lipsei de sens, a vidului interior resimțit de pacienți.

Logoterapia afirmă că aflarea sensului vieții, și prin aceasta eliberarea de angoasa existențială, poate fi realizată prin trei căi principale:

1. Creând sau înfăptuind ceva – supraviețuirea asupra efemerului
2. Experimentând ceva sau cunoscând pe cineva – curiozitatea asupra valorilor perene ale lumii –adevăr, bine, frumos, iubire
3. Adoptarea unei atitudini demne în fața unei suferințe inevitabile – ceea ce însuși Frankl a experimentat în iadul concentrațional.

Ca tehnică terapeutică, logoterapia încearcă să anihileze nevrozele generate de hiperintenție sau hiperreflecție (exagerarea atenției îndreptate asupra fenomenelor sau împrejurărilor generatoare de anxietăți, fobii sau blocaje) prin utilizarea dereflectării (îndreptarea atenției către obiectul potrivit) sau a intenției paradoxale (frica ce produce fenomenul temut este înlocuită cu o dorința paradoxală asupra acestuia, fapt care golește anxietatea de conținut).

Logoterapia se folosește de capacitatea de detașare a omului de sine însuși specifică simțului umorului și care activată reușește să pună distanță între om și nevroza sa, redându-i capacitatea de a se autocontrola și a se angaja pe drumul spre vindecare.

În condițiile momentelor pe care le traversăm astăzi, în care timpul pe care familia îl alocă educației tinerei generații s-a diminuat considerabil, iar televizorul a devenit modalitatea favorită de petrecere a timpului liber, sentimentul lipsei de sens a vieții capătă o amploare majoră printre tineri și determină triada anxietate, agresivitate și dependență, cu efecte nefaste asupra indivizilor și comunității.

Cu siguranță familiei în primul rând îi revine misiunea de a sădi în viitorii adulții pe care îi formează, responsabilitatea nu de a întreba viața care îi este sensul, ci să fie capabili să raspundă ei vieții la această întrebare, în felul lor unic, conștienți de misiunea pe care o au pe lume și pe care o pot împlini în limitele și cu resursele lor, prin autorealizare de sine.

Bibliografie:

Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieții, Ed. Meteor Press, 2009