În DSM 5, versiunea curentă a “Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders”, regăsim această tulburare:
Oppositional Defiant Disorder (ODD), sau, în română: Tulburarea de comportament opoziționist/ Tulburarea de opoziție-sfidare sau Tulburarea Opoziționismului Provocator, așa cum o mai găsim tradusă. Ea este descrisă în astfel:
A. Un model de stare de spirit furioasă/iritabilă, comportament argumentativ/sfidător sau răzbunare care durează cel puțin 6 luni, evidențiat de cel puțin patru simptome din următoarele categorii și manifestat în timpul interacțiunii cu cel puțin o persoană care nu este o rudă:
– Dispoziție furioasă/iritabilă
– Adesea își pierde cumpătul
– Este adesea sensibil sau ușor de enervat
– Este adesea furios și revoltat
– Comportament argumentativ/sfidător
– Se ceartă adesea cu figuri de autoritate sau, pentru copii și adolescenți, cu adulții
– Adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze solicitărilor din partea autorităților sau regulilor
– Adesea îi enervează în mod deliberat pe alții
– Adesea îi învinovățește pe ceilalți pentru greșelile sau comportamentul său
– A fost răutăcios sau răzbunător de cel puțin două ori în ultimele 6 luni.
Diagnosticul se stabilește în funcție de vârstă:
* Pentru copiii mai mici de 5 ani, comportamentul ar trebui să apară în majoritatea zilelor pe o perioadă de cel puțin 6 luni, dacă nu se specifică altfel.
* Pentru persoanele de 5 ani sau mai mult, comportamentul ar trebui să apară cel puțin o dată pe săptămână timp de cel puțin 6 luni.
B. Perturbarea comportamentului este asociată cu suferința individului sau altora în contextul său social imediat (de exemplu, familie, grup de colegi, colegi de muncă) sau are un impact negativ asupra activității sociale, educaționale, ocupaționale sau în alte domenii importante de funcționare.
Sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519712/table/ch3.t14/
Ce părere aveți?
În primul rând hai să vedem: ce înțelegem prin tulburare? Înțelegem un comportament inadecvat situației, sau inadecvat față de o anumită “normalitate”, definită ca o stare a lucrurilor care îți este favorabilă. De exemplu, o “tulburare alimentară” se referă la un set de comportamente care duc la probleme cu greutatea, care pot să îți scadă calitatea vieții sau sănătatea. Sau “tulburarea obsesiv-compulsivă” poate presupune gânduri intruzive, repetate, sau necesitatea de a face anumite acțiuni de verificare (când cineva se întoarce de multe ori acasă să verifice dacă a închis gazul). De fiecare dată însă, se pune întrebarea de ce?
Cum a apărut și ce rol are setul de comportamente pe care le avem, definite ca “tulburare”?
De exemplu, poate în copilărie persoanele cu tulburări alimentare au fost foarte stresate să mănânce, sau dimpotrivă criticate constant că mănâncă prea mult. Și atunci nu și-au mai urmat senzația naturală de foame trecând peste ea: ori mâncând prea mult, ori prea puțin. Și apoi, când au devenit adulți au continuat acel comportament, sau l-au inversat. Oricum, au rămas la o extremă, pentru că doar așa se pot simți valoroși. Sau poate au integrat critica celorlalți care a devenit critică de sine și mâncarea a devenit coping la stres. Oricum ar fi, există explicații și de acolo căi spre echilibrare.
Sau, în cazul comportamentului obsesiv-compulsiv putem să căutăm să vedem când a apărut, ce îl accentuează, cu ce îl asociem, etc. Acțiunile de verificare au de obicei legătură cu nevoia de control, sau siguranță, nevoi care poate ne-au fost foarte puțin sau deloc împlinite în copilărie, sau și în prezent. Gândurile intruzive sunt poate gânduri pe care nu le acceptăm, despre care nu am putut vorbi cu nimeni sau nu am fost înțeleși. Și tot așa.
La fel și în cazul “Tulburării de comportament opoziționist” – ce se întâmplă acolo? Cum a apărut acest comportament? Și, mai ales, este el o tulburare sau un răspuns absolut normal de fapt, în fața unui abuz?
Pentru că atunci când avem un profesor sau un șef abuziv, care se poartă agresiv cu noi, răspunsul firesc este să fim furioși, să punem limite, să spunem ce ne doare, că ne doare, etc. Și, dacă primim și mai multă lipsă de înțelegere și invalidare, de genul ” ești tu prea sensibil, eu doar glumeam…”/ “nu știi de glumă…”/ “ce te ataci așa că doar am zis, nu am dat cu parul…”, etc, putem deveni și noi agresivi, sau pasiv-agresivi, dacă ne aflăm într-o relație la care nu putem renunța (de exemplu, nu putem renunța la acea școală sau loc de muncă).
De asemenea, problema este că această tulburare poate fi diagnosticată greșit în cazul copiilor care reacționează în felurile descrise mai sus față de părinți. Este specificat în DSM că acest comportament se referă la alte persoane în afară de rude, dar acest lucru este de multe ori trecut cu vederea:
Sursa: https://childmind.org/article/what-is-odd-oppositional-defiant-disorder/
Și ce se întâmplă în cazul în care există părinți abuzivi, lipsiți de empatie, care stresează copilul foarte mult, sau profesori, frați mai mari, alte figuri de autoritate similare?
Ei bine, pot primi medicație, dacă au ghinionul de a da peste niște psihiatri neprofesioniști:
Sursa: https://www.medicalnewstoday.com/articles/treatment-for-oppositional-defiance-disorder#psychotherapy
Există totuși și cazuri în care avem de-a face într-adevăr cu o tulburare de comportament? Posibil, dacă este vorba de un copil care a fost crescut fără educația generozității, empatiei față de cei din jur, căruia nu i s-a pus nicio limită sănătoasă sau care a fost foarte agresat, încât a învățat, prin imitație, să fie și el agresor (bully). Și atunci da, avem nevoie să vedem ce se întâmplă acolo, însă nu aș recomanda niciodată medicație în cazul copiilor, ci o pauză de la activitățile declanșatoare (școală) și multă terapie pentru părinți. Pentru că, de multe ori, comportamentul lor are sens și vine doar ca răspuns la un mediu ostil. Sau există o nepotrivire între ADHD-ul lor și modul de predare de la școală de pildă, care este de multe ori ableist (discriminator pentru copiii care învață diferit). Un copil cu ADHD poate să se concentreze mult mai bine de exemplu dacă se mișcă, decât dacă e forțat să stea nemișcat.
Sper că ai găsit acest articol util și dacă ai întrebări le poți lăsa în comentarii sau să programezi o ședință de terapie!
