Acum ceva timp am descoperit o aplicație de mobil: Fabulous. E o aplicație simplă, cu un design atrăgător, care te ajută să faci în fiecare zi acele lucruri care îți fac bine și pe care de obicei le tot amâni. Lucruri foarte mici, care durează puțin, dar care prin repetare îți îmbunătățesc foarte mult viața. Să bei un pahar de apă, să mănânci un fruct, să faci puțin curat, un duș fierbinte, să fii recunoscător pentru lucrurile bune din viața ta, și așa mai departe.
Ce face mai exact aplicația este să te lase să îți stabilești dimineața, la prânz și seara câte un ritual de 10-15-20 de minute și să îți amintească să faci acele lucruri din ritualul ales, și oferindu-ți, la unele dintre ele, îndrumare pas cu pas.
Jordan Peterson, profesor de psihologie la Universitatea din Toronto și psihoterapeut, ne învață, atunci când avem probleme în viață, să începem cu rezolvarea celei care ne e cea mai la îndemână: modul în care arată camera noastră. Prin asta vom face lumea în care trăim puțin mai bună, vom vedea că reușim să facem ceva ce ne-am propus și vom căpăta astfel curaj de a ne extinde influența pozitivă și în alte domenii.
Aceste ritualuri au și ele același rol, observăm cât de ușor și rapid e să facem câteva lucruri sănătoase pentru noi, că nu e nevoie să ne luăm concediu, să mergem într-o vacanță, pentru a ne acorda timp, că putem avea o mică vacanță în fiecare zi.
Ritualurile alese se compun din activități prestabilite, propuse de aplicație, sau poți să creezi unele personale, specifice pentru tine. Cele prestabilite sunt însă destul de multe și trecând prin ele poți vedea ce ar fi important să aduci în viața ta: meditație, 5 minute, ghidată de o voce frumoasă, de la ei, sau cu sunete liniștitoare, exerciții fizice, 7 minute, ghidate și ele prin imagini și voce, conectarea cu părinții sau familia, mâncarea sănătoasă și tot așa.
Activitatea mea preferată se cheamă Work on your secret project, care îmi amintește că am un vis, la care dacă lucrez 1 oră/ zi, șansele ca el să se împlinească cresc foarte mult. Iar dacă îl țin secret, cu atât mai bine, fiindcă îmi pot concentra energia pe a-l crea – ea nu se mai disipă în comunicarea către ceilalți, care dacă îți validează ideea, pare că ți-au validat proiectul, deși el nu există încă. Și tu poți găsi un ritual preferat.
Chiar dacă nu te ții de ele în fiecare zi, măcar 2-3 zile să faci asta și să vezi cât de simplu e totuși să faci lucruri și pentru tine. Să îți iei puțină vacanță, în fiecare zi.
Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală