– Mulţumesc, tăticule, spuse Maia, fericită, şi suflă peste cele 4 lumânări aprinse deasupra unui tort impresionant.

Tatăl îi zâmbi în treacăt, încântat că investiţia sa în tortul cel mai scump pe care îl găsise fusese apreciată.

Mama lăsă copilul din braţe, îşi şterse rapid o lacrimă şi luă cuţitul pregătit dinainte.

– Acum, gata, hai să mâncăm.

Amândoi şedeau tăcuţi, unul lângă altul, cu farfuriuţele întinse. Maia îşi netezea cu mâna liberă volanele rozalii ale tutu-ului şi picioarele ei grăsuţe tropăiau nerăbdatoare.

Linguriţa îi căzu pe covor cu un sunet abia perceptibil. Tresări şi privi către dreapta. Sprâncenele negre se arcuiseră deja cu un oarecare unghi, iar fetiţa, recunoscând dezaprobarea, încremeni.

– Nu am vrut, tati, crede-mă, spuse cu buzele boţite deja, a plâns.

– Fii atentă, că ne supărăm!

Mama tresări ca la presimţirea unei furtuni şi încercă să devieze atenţia către tort. Puse feliile în farfuriuţe, schimbă linguriţa Maiei şi începură să mănânce, tacticos.

Greu mai e şi cu linguriţele astea, alunecă mâncarea imediat din ele. În două minute, pe rochiţa roz trona o bucată de tort cremos, şi dâra de sos de ciocolată se termina fix pe covor.

Mâna grea, cu ceas greu, de firmă, lovi instant. Ţipătul mamei sau al fiicei? Nu se ştie care a izbucnit primul. Urmă un sunet de porţelan spart, metal pe gresie, plescăit de piele pe piele.

– Pleacă, pleacă, iar ai stricat ziua copilului şi a mea, ia-ţi tortul tău scump şi pleacă! Eşti un monstru!

– Ne vedem la tribunal, scorpie!

Maia fugi cu mâinile la urechi, cât o ţineau picioruşele, ajunse în dormitor, se aruncă îmbrăcată în pat, îşi trase pătura peste cap şi acolo, unde era linişte şi întuneric ca înainte de a se naşte, începu să îşi smulgă metodic firele de păr din cap – o lacrimă, un fir, o lacrimă, un fir.

——————————————————————————————————————————-

Nu lăsaţi asta să se petreacă în realitate! Stopaţi abuzurile si violenţa în familie!

——————————————————————————————————————————-

Sursa foto aici.